Poti da click pentru a citi mai multe despre aceasta afectiune Paralizia Cerebrala.
Pe scurt, pentru mine cele 14 ore de travaliu si cordonul ombilical infasurat de doua ori in jurul gatului au fost fatale. Lipsa de oxigen a generat multe gaurele pe creierasul meu, de unde acest "retard psiho-motor sever" asa cum il numesc doctorii si care sincer nu prea imi place cum suna.
Vrei sa stii ce ar trebui sa fac la varsta mea si nu sunt inca pregatit?
Nu sunt interesat de jucarii, nu urmaresc obiectele din jur, nu duc mana la gurita si nici la desene animate nu privesc.
Nu mestec, mami imi paseaza mancarica si de multe ori imi musc foarte tare limbuta sau obrajorii atunci cand vreau sa inghit.
Nu vorbesc cu copiii, nu ma joc cu ei si cateodata mi-e greu sa si respir, din cauza pozitiei incomode in care stau.
Nu stau nici macar in carucior atunci cand ies la plimbare pentru ca starea mea, asa mai incordata, nu-mii permite sa iau forma scaunului.
Uneori mami ma imbraca mai gros decat ar trebui, pentru ca stand tot timpul nemiscat mi se mai face frig...asa ca te rog nu te mai uita lung daca afara este cald si eu am o bluzita in plus fata de tine...
Nici de dormit nu prea reusesc, noroc mai nou cu niste pastilute magice date de doctorii din Turcia si care ma ajuta sa ma odihnesc. Chiar daca reusesc sa adorm tresar foarte tare in somn si mami trebuie sa stea mereu langa mine pentru ca altfel mi se face frica si plang.
Pentru ca vreau sa-l elimin pe domnul NU din tot ce ma inconjoara, haideti sa va spun ce fac: POT SA ZAMBESC atunci cand sunt fericit. Iar eu sunt fericit daca sunt iubit. Sunt fericit cand ma giugiulesc cu parintii mei (atunci cand am timp si nu sunt la terapie), sunt fericit cand ma joc cu mami jocurile doar de noi stiute, sunt fericit cand ascult muzica, in special cea de la Doamne Doamne.
Le voi face pe toate la timpul lor pentru ca, nu-i asa, daca le-as face pe toate odata cei din jurul meu nu ar sti sa ma aprecieze indeajuns. Am zambit pentru prima data la 6 luni, de ziua lui mami si am mancat toata supica fara sa plang de ziua lui tati. E modul meu de a le arata ca ii iubesc si ca trebuie sa aiba rabdare. Atunci cand ei vor fi suficient de pregatiti sa primeasca toate celelalte daruri din partea mea, le vor primi. Au inteles cu ajutorul meu ca tericirea nu inseamna sa primesti mereu ce vrei, ci sa apreciezi ce ai deja si sa fii recunoscator pentru asta. Au inteles ca pentru a fi fericit cu adevarat nu ai nevoie de maini sau de picioare, ci de o inima mare, asa ca a mea.
Ce mai pot sa fac? Pot sa privesc in ochii domnului doctor care n-a avut grija de mine cand m-am nascut si sa-i zambesc. Iar daca eu ii pot zambi si parintii mei l-au putut ierta. Pot sa le zambesc copiilor care se uita ciudat la mine pentru ca nu ma joc cu ei si chiar bunicilor lor care ma disconsidera si isi indeparteaza nepotii atunci cand ies pe afara.
Si cel mai bine si mai bine pot sa va dau un pupic mare si lipicios tuturor, pot sa va strang tare la piept si sa va spun ca viata intotdeauna merge inainte si noi trebuie sa facem la fel, iar daca eu, un copilas de 3 anisori pot face asta, nimic nu este imposibil !!!
0 comments :