♥ Multumesc tie celui care imi citesti povestea. Iti multumesc pentru ca ti-ai rapit din timpul tau o clipa si ti-ai deschis sufletul in fata incercarilor mele.
♥ Multumesc tuturor celor care se roaga pentru mine (si stiu sigur ca nu sunt putini). Multumesc preotilor minunati care au reusit sa-mi intareasca parintii si acelor oameni deosebiti care prin metode naturiste si energii pozitive gasesc intotdeauna o rezolvare la orice problema as avea.
♥ Multumesc celor care m-au ajutat pana acum, pentru ca ori de cate ori am intampinat o problema de ordin financiar Doamne Doamne a trimis ingerasii care prin oamenii minunati de pe pamant mi-au oferit sumele necesare. De aceea nu am nicio indoiala ca sumele enorme la o prima vedere de care am nevoie acum se vor strange. Pentru ca viata mi-a demonstrat ca nimic nu este imposibil. Multumesc si celor care ma vor ajuta de acum inainte, sunt optimist pentru ca lui Dumnezeu nu trebuie sa-i spunem cat de mari sunt problemele noastre, ci problemelor cat de mare este Dumnezeu.
♥ Multumesc celor care zi de zi, cu rabdare si dragoste ma invata sa traiesc printre voi; kinetoterapeuti, psihologi si logopezi, oameni minunati care si-au dedicat viata spre a darui viata. Va multumesc si incerc in fiecare clipa sa va fac mandri de mine.
♥ Multumesc domnilor doctori care, chiar daca majoritatea dintre ei ma considera un caz pierdut si imi intreaba parintii de ce nu mai fac un copil ( dar eu ce sunt domnilor doctori???? ) incearca sa faca ceva pentru mine. Multumesc tie, draga domnule doctor care m-ai adus pe lume; m-ai condamnat la o viata cu posibilitati reduse dar, fara sa stii, mi-ai dat ocazia sa demonstrez tuturor ca sunt un luptator si ca miracolele exista. Viata mea este un miracol.
♥ Mai presus de toate multumesc Universului mare si frumos a carui parte sunt. Multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a daruit mie si parintilor mei si sunt sigur ca EL are planuri marete pentru mine. Merg pe mana lui si astept cu inima deschisa noile provocari.
4 comments :