Buna,
Eu sunt Tudor, am trei ani si...m-am hotarat sa va spun povestea mea...
Nu m-am grabit sa vin pe lume, poate ca stiam ce ma asteapta, iar la mami in burtica era asa de bine...Da...destinul meu era sa schimb destine, sa arat lumii ca poate fi mai buna, sa ofer celor din jurul meu lectii pe care sigur nu le mai traisera pana atunci.
Desi parintii mei s-au asigurat ca totul va fi bine cu mine, eu n-am vrut sa vin pe lume cu doctorul care m-a urmarit 9 luni in burtica, nici cu cel care l-a inlocuit, am vrut sa fie...surpriza. M-am chinuit ore intregi sa ies la lumina zilei si sa-mi cunosc parintii care ma asteptau cu nerabdare dar...poate asa a fost sa fie...doctorul nu a considerat necesar sa o taie pe mami pe burtica, asa ca...ei au asteptat, iar eu...am suferit; am ramas fara oxigen, m-am luptat cu toate fortele si am iesit INVINGATOR.
Daca majoritatea copiilor (si nu e vina lor, pentru ca asa este normal sa fie) primesc de-a gata tot ce isi doresc, eu a trebuit sa invat sa ma descurc singur de la prima respiratie, sa lupt cu un sistem indiferent, cu niste oameni carora nu le pasa, cu o lume care nu ma poate intelege si iubi asa cum eu o inteleg si iubesc.
Ma intreb uneori de ce atata indiferenta, de ce niste oameni care se numesc doctori si pe care ar fi trebuit sa-i consider ingeri au devenit calaii mei si chiar in ultimul ceas, dupa ce au realizat ca au gresit, s-au comportat la fel.
De ce a trebuit sa lupt singur conectat la aparate, pentru ca parintii mei nu aveau voie sa ma vegheze, doar daca plateau timpul petrecut langa mine, de ce eu si toti copiii langa care stateam eram considerati niste obiecte a carui soarta nu interesa pe nimeni (nu pot spune animale, pentru ca si de un animal iti pasa daca moare sau traieste).
Dar peste toate aceste indiferente, peste toata neincrederea pe care au avut-o medicii in mine am vrut sa demonstrez din nou ca sunt puternic, am vrut sa va demonstrez voua, dragi doctori, ca mai presus de voi este CINEVA care nu ramane indiferent, pentru ca ne iubeste iar acest cineva este ... DUMNEZEU. Imediat dupa ce am primit botezul (un capacel mi-a fost cristelnita), am respirat pentru prima data singur si nu am mai avut nevoie de aparate.
Atunci parintii mei au inteles ca nu sunt singuri, ca poate asa a fost sa fie, ca poate aceasta este misiunea lor, destinul lor si ca...desi ar fi facut orice pentru a schimba cursul vietii, acesta nu poate fi schimbat.
Poate ca este o ironie a sortii faptul ca mami a ales sa nasca natural tocmai pentru a nu-mi influenta destinul; nu a vrut sa stabileasca dinainte data cand ma voi naste pentru a nu intra in liberul arbitru, pentru a lasa viata sa-si urmeze cursul. Si este iar o ironie faptul ca parintii mei au ales sa ma nasc in Bucuresti, cu un doctor experimentat care mi-a urmarit evolutia timp de noua luni, iar tocmai cand sa ma nasc doctorul nu a fost disponibil...
Le-am demonstrat mai tarziu parintilor mei, prin toate incercarile la care am fost supus ca nimic nu e coincidenta, ca nimic nu este intamplator si ca oricat ai incerca sa te feresti de ceva, daca acel ceva trebuie sa se intample, se va intampla.
Nu este usor, nici pentru mine care ma lupt in fiecare clipa pentru lucruri care intr-o alta lume, cea a oamenilor care se considera normali ar parea banale, nu este usor nici pentru cei din jurul meu carora uneori le e greu sa ma inteleaga. Ceea ce as vrea sa inteleaga cu totii este ca singurul lucru pe care eu il cer este IUBIREA, ca sunt creat din iubire si scopul meu in aceasta viata este sa ofer si sa primesc iubire.
Poate ca pentru unii ar parea ciudat ca nu sunt interesat de jucarii, ca poate uneori zambesc fara motiv si foarte des plang fara motiv. Ceea ce nu stiti voi, cei carora toate acestea vi se par anormale, cei care va interesati de lucruri materiale, este ca spre deosebire de copiii pe care ii fac fericiti doar cele mai noi jucarii aparute pe piata, eu sunt fericit daca sunt iubit. Jucariile mele sunt ingerasii care ma inconjoara si carora uneori le zambesc; plang atunci cand in jurul meu simt indiferenta si dispret si nu pentru ca mama nu mi-a dat bomboane. Nu plang daca nu ma imbrac cu tricoul preferat si nu bat din picior atunci cand nu mi se cumpara o masinuta.
Poate nu pot sa merg si sa vorbesc, dar dragostea este mai presus de pasi si de cuvinte; dragostea se simte, nu se vorbeste si nici nu se alearga. Nu merg, dar tati are picioare pentru mine si bratele lui ma poarta cu el oriunde; nu vorbesc, dar mami are gura pentru mine si poate vorbi in locul meu atunci cand cei din jur nu ma inteleg. Stiu ca si-ar dori amandoi cateodata sa ma auda ca-i strig si ca ii iubesc, dar au invatat sa aiba rabdare, iar eu i-am asigurat ca intr-o buna zi, cu multa munca, voi reusi sa fac tot ce imi doresc.
Numai ca dorinta mea. puterea mea de a mege mai departe nu sunt suficiente. Este nevoie de multi banuti...Fac zilnic exercitii de kinetoterapie si logopedie, iar mami ma mai duce la niste oameni minunati care prin remedii naturiste incearca sa gaseasca o solutie la problemele mele. Toate aceste terapii depasesc lunar 4 000 de lei...iar acum...solduletele mele...doctorii spun ca s-au dislocat de tot...si...ma dor...incerc sa rezist, sa nu ma plang, numai ca uneori nu pot sa adorm din cauza durerilor...dar eu sunt optimist si stiu ca banii pentru operatie se vor strange si...chiar daca este o operatie complicata, cu riscuri mari, pentru ca voi suporta de fapt 6 operatii intr-una, iar apoi voi sta 2 luni in aparat ghipsat, sunt puternic si voi reusi, pentru ca imi doresc, iar atunci cand iti doresti ceva nimic nu este imposibil...
Am mai trecut cu bine peste doua operatii la burtica facute tot peste mari si tari, in Turcia, unde o voi face si pe aceasta, iar pentru ca mami si tati au cheltuit aproape 13 000 de euro atunci, acum nu prea mai sunt banuti si pentru soldulete...
Domnul doctor ne-a spus ca suma care ne trebuie este intre 50 000 si 70 000 de dolari, in functie de problemele care ar putea aparea, dar eu sunt sigur ca va fi bine, desi lui ii este teama, pentru ca la problemele mele de sanatate este o operatie foarte dificila. Totodata, pentru ca eu stau tot timpul incordat si pentru ca apoi solduletele sa nu se mai deplaseze din nou mi s-a recomandat montarea unei pompe prin care tratamentul administrat isi va face mai bine efectul. Si aceasta inferventie costa 20 000 de euro.
Nu vreau sa intristez sufletele care imi citesc povestea; vreau doar ganduri bune si energii pozitive, pentru ca doar asa pot sa functionez si sa lupt mai departe.
Asa ca sterge-ti lacrima din coltul ochiului, realizeaza cat esti de fericit si multumeste pentru asta. Nu se stie cand, intr-o clipita viata ti se poate schimba si e pacat sa-ti para rau pentru momente irosite. Eu sunt fericit si stiu ca pot fi si mai fericit, dar pentru asta am nevoie de sprijinul tau, al lui, al lor...al tuturor...
Doamne, m-au dat lacrimile, dumnezeu sa va ajute si recuperare grabnica pt ingeras!
ReplyDeleteDumnezeu .te iubește te vei face bine
ReplyDeleteAbia m-am oprit din plans!! Eu am nascut prin cezariana de urgenta, facusem si cursuri dr lamaze ca sa qm putere sa pot naste natural, sa stiu ce e de facut. M-am lovit la fel ca voi de medici calai care vad $ bani peste tot si fiintele ca pe niste masini de bani..A venit mai repede pruncul meu, a fost mai greu la inceput dar acum este bine.
ReplyDeleteParinti, sunteti invingatori! Tudor este o comoara ! E atat de frumos si arebo privire foarte inteligenta! Ingeras iti doresc recuperare rapida, in curand vei putea alerga catre mami si tati si le vei putea spune cat ii iubesti ! Vreau si eu un tablou, cum procedam?
Buna ziua,
ReplyDeleteMultumim frumos pentru incurajari , Dumnezeu sa-ti ocroteasca copilul si sa te bucuri de el toata viata.
Telefon: 0724293630
Email: tudor.stefan.buculescu@gmail.com
Cel mai usor e sa ne auzim l a telefon.
Alege un tablou si contacteza-ma ca sa vad cum il trimit.
Numai bine,
Andra Buculeacu